Întrebare de la Anda Vasile – 32 de ani din Roman: „Am 32 de ani. Este târziu să mă apuc să studiez canto?”
Am o elevă la care țin foarte mult și care are 39 de ani. A venit la studio acum aproape un an, spunându-mi că, deși are aproape 40 de ani, își dorește foarte mult să cânte muzică rock, pentru că se simte bine când cântă, iar pentru ea muzica este un mod de relaxare. Nu dorește să facă o carieră în muzică, ea având un job foarte bun, dar visul ei este să cânte bine. Am apreciat foarte mult că are un obiectiv clar, așa încât am început munca! Nu prea are timp să studieze dar încearcă să fie, atât cât poate, conectată la ce se întâmplă în domeniu, iar asta pentru mine este perfect!
Așa încât nu contează dacă vârstă la care începi studiul este un pic mai mare, important este să existe dorința pentru a face muzică și asta este suficient.
Așa că da, Anda, poți să te apuci și la 32 de ani să faci muzică, dacă asta te va face să te simți împlinită! Succes!