Scrisoare deschisă de dragoste

Scrisoare deschisă de dragoste

Septembrie 2017 – Bursa Art Music

Bursa anuală Art Music, ultimul concurent. Juriul obosit și plictisit. Cam rotundă, cu tenul închis la culoare, îmbrăcată neîngrijit, cu părul lipit de cap într-un minuscul coc și cu un nume ciudat: Leyla Salman. Adele –  „One and Only” piesa de audiție. Încercăm la final să o încurajăm și îi spunem că, indiferent de rezultat, să nu se lase de muzică pentru că e talentată. Părea ușor timorată și mare lucru nu a putut spune.

După plecarea ei din incintă, comentarii scurte despre concurentă. Dan Manoliu: “Asta și cu zece kile în plus dă bine pe sticlă”, Georgiana Mototolea: “Nu avem o voce de negresă în școală și cred că ar trebui sa câștige” , eu: “E negresă?” , TeddyK: “E disfonică! Nu poate câștiga bursa!!!”

Începem discuțiile despre desemnarea câștigătorilor. Se lasă cu ceartă. Un an foarte bun cu o concurență mare. Eu voiam Alexandra Sîrghi, Georgiana și Dan Manoliu Leyla Salman, iar TeddyK pe Roxana Crețu. Nu se mai putea negocia pentru că fiecare o ținea pe a lui și am zis că nu pot decide eu cine câștigă. Am ascultat părerile tuturor și am hotărât să împărțim bursa la 3 câștigători. Alexandra Sîrghi și Leyla Salman vor lucra cu mine, iar Roxana Crețu cu Georgiana Mototolea.

Lecțiile de canto

Așa a început totul. Am început cu Leyla orele de canto, care erau foarte complicate, în primul rând din cauza disfoniei pe care o dobândise ca autodidact. Era tot timpul agitată și cu foarte multe emoții venea la cursurile de canto. Începutul a fost dezastruos pentru amândouă. Mă încărcam cu răbdare si nu-mi spuneam decât că: ‘’asta e, m-am pricopsit cu o voce de negresă cu care nu știu ce să mă fac pentru că nu pricepe nimic!’’ Pe măsură ce orele treceau, începeam să aflu o poveste incredibilă despre un copil aruncat în stradă, care muncește de la 14 ani și care la 18 ani a devenit tutorele fratelui ei minor. Leyla a intrat în Art Music la 22 de ani și muncea într-o corporație.

A luat bacalaureatul, dar nu și-a permis să facă studii universitare, pentru că trebuia să-și crească fratele pe care-l avea sub tutelă. Trebuia să muncească! Descopeream în fiecare zi câte ceva nou despre ea. Că a vândut brânză, că a cărat saci de cartofi, că a fost femeie de serviciu, că practic a avut toate meseriile din lume și că se descurcă în orice situație. N-am întâlnit în viața mea un om mai puternic!

Aveam în față o fată de o bunătate incredibilă si mă întrebam de fiecare dată cum se poate ca un om care primește atâtea lovituri de la destin să fie atât de bun? Tatăl ei de origine irakiană, de culoare, refugiat, departe de România de mulți ani, era sprijinul ei moral. Un om cu pielea de ciocolată și voce caldă, care nu se plânge niciodată, cu bunătate în suflet ca și Leyla. Deși nu s-au văzut de 8 ani, ei țin legătura, tatăl ei fiind singura verigă de apartenență care ii ține sufletul viu.

Poveștile Leylei

Povestea Leylei are 1000 de povești, care mai de care mai impresionantă. Abandon, cu tutela frățiorului, fără casă, fără masă, fără apă, fără bani, cu rușinea rasei pe care o renega. O fată cu ochii triști și negri care voia să se ascundă de ea însăși în hainele cernite și care venea la orele de canto pe jos pentru că nu avea bani pentru tramvai. Nu a lipsit niciodată și nu a venit vreodată fără să fi studiat la ore. Citea articolele de tehnică vocală de pe blog și ieșea pe câmp sa cânte, pentru că nu avea unde să studieze. Studia în aer liber în luna februarie… O bronhopneumonie nenorocită i-a pus capac și vreo două – trei luni nu a mai putut cânta.

Bursa câștigată trecea, iar eu nu-mi puteam îndeplini obiectivul să o fac să cânte bine ca o negresă! Când rezolvasem disfonia a dat în bronhopneumonie… Nu aveam decât sa aștept ca timpul să rezolve această situație. Cu pași mărunți am reluat orele de canto. O chemam de două ori pe săptămână ca să recuperăm timpul pierdut. Vocea ei începea să capete contur. Vedeam o luminiță în ochii ei negri și triști. Muncea la corporație pe foarte puțini bani din care își plătea chiria și datoriile. Voia doar să cânte. Nu mai voia să muncească la corporație pentru că nu câștiga mare lucru, iar timpul pentru cântat era din ce în ce mai puțin.

2018

În 2018, Bursa Art Music i-a fost prelungită pentru încă un an, iar într-o seară de septembrie a aceluiași an m-a rugat să vorbim câteva minute. Acea seară de septembrie a fost seara curajului, seara unei alte lecții importante pe care am primit-o de la Leyla, seara în care riscurile erau perfect asumate, seara celor mai importante decizii pe care era hotărâtă să le ia. M-a anunțat că și-a dat demisia din corporație și că, dacă am nevoie de cineva la curățenie sau pentru orice, este liberă de orice angajament.

Odată cu această decizie m-a anunțat că nu mai are unde să locuiască pentru că nu mai are bani de chirie, deoarece a ajutat o prietenă să-și repare acoperișul casei cu un credit pe numele ei și că de câteva luni are salariul poprit. Nu am putut să spun mare lucru în acea seară dar cu teamă am spus: ‘’ok, te ajut cu ce pot!’’ Am plecat val vârtej acasă, obosită după cursuri și tâmpită de toate veștile primite. Nu eram nici foarte bune prietene, nu o cunoșteam foarte bine, recunosc că îmi era frică să iau decizii în ce o privește.

Abia așteptam să mă sfătuiesc cu Edi și să vedem ce puteam face în situația asta. Dormea pe la prieteni, într-o seară la unul, într-o seară la altul. Era fix a nimănui. Casă nu, job nu, familie nu! Mai avea două rânduri de haine, multe cărți, suflet bun și o voce de aur. Nici nu am apucat să spun totul când am ajuns acasă, pentru că Edi, cel mai bun om de pe pământ a spus: ”Păi o luăm la noi, doar nu o să rămână pe stradă!” Atunci nu știam dacă e bine sau rău, dacă să mă bucur sau să fiu speriată că ne intră în casă un om pe care nu îl cunoșteam suficient, plin de probleme și cu mult mister înconjurat, așa că m-am bazat pe pragmatismul lui Edi și am zis ok, așa facem!

Leyla azi

Astăzi pot spune că așa începe călătoria în viață, fără multe bagaje, fără bani, ci doar cu încredere, speranțe și vise. Leyla a devenit în scurt timp cel mai bun prieten, cel mai ascultător copil și cel mai loial om de pe pământ! Era copilul nostru mai mare și mai închis la culoare 😅, căruia trebuia să-i întindem aripile spre un zbor mai lin. După aproape trei ani de când este alături de noi, Leyla este studentă la Complete Vocal Institute din Danemarca, este un Vocal Coach iubit în Art Music, cu câte 11 ore pe zi, locuiește în căsuța ei superbă, face școala de șoferi, are concerte plătite, mulți prieteni, se îmbracă cu cele mai vesele culori, își iubește rasa, poartă părul desfăcut și cârlionțat, ochii ei negri strălucesc de fericire și are o voce perfectă de negresă!

Mulțumesc, iubita mea, pentru toate lecțiile pe care le-am primit de la tine și îți mulțumesc că și tu le-ai acceptat pe ale mele, chiar dacă unele au fost grele, amândouă ni le-am însușit! Și pentru că este o scrisoare deschisă de dragoste, vreau să-ți spun că te iubesc pană la cer și înapoi și mă bucur că ai călătorit cu mine în ultimii trei ani, pentru că eu m-am simțit in siguranță.

Te iubesc, Leyla mea!❤️

29.07.2020

Articole pe categorii

Ultimele articole

Share:

Share on facebook
Share on twitter