Tehnica vocală în muzica clasică, jazz, musical, muzica fado, rock, muzica populară românească versus muzica pop

Tehnica vocală în muzica clasică, jazz, musical, muzica fado, rock, muzica populară românească versus muzica pop

Care sunt diferențele, dar și punctele comune stilurilor vocale din toate genurile?

Tehnica vocală, predispoziția nativă, preferința stilistică, educația, personalitatea sau gusturile muzicale sunt elemente esențiale în alegerea genului vocal preferat, când vine vorba de decizia unui interpret de a se încadra într-un anumit stil muzical.

Indiferent de cât de diferite sunt aceste genuri muzicale, există un numitor comun: corzile vocale. Așa cum scriam în articolele anterioare, atunci când corzile vocale produc un sunet vorbit sau cântat, un sunet în piano sau în forte, în voce de cap sau în voce de piept, într-o emisie metalică (mixtă) sau într-una semimetalică, un efect din muzica rock sau o frază de belcanto, ele se mișcă și produc sunetul în același fel: se deschid (în momentul inspirării aerului), se închid, vibrează și cu ajutorul mucusului de pe ele, produc aceste sunete. Diferențele sunt date de mișcările musculare ale aparatului fonator și de folosirea celor două cutii de rezonanță ale „instrumentului”: vocea de cap, vocea de piept sau folosirea lor simultană.

Indiferent de genul de muzică pe care am ales să-l studiem, cel mai important este să folosim o tehnică vocală corectă specifică genului muzical abordat, adică mișcările musculare folosite să nu agreseze corzile vocale și să le îmbolnăvească în timp!

Tehnici folosite pentru fiecare stil vocal abordat de artiștii interpreți

Canto clasic

Artistul liric folosește în proporție de 99% emisia de cap, adică sunetele produse de corzile vocale sunt trimise în cutia de rezonanță a capului. Prin tehnica impostației pe care o studiază, solistul de muzică clasică, sunetele sunt trimise în „găurile” capului adică în sinusuri sau rezonatori. Odată rezonante, sunetele se amplifică foarte tare, ele devenind foarte metalice. Din acest motiv artiștii lirici nu au nevoie de amplificare artificială (microfon), ei reușind prin tehnica impostației să acopere cu intensitatea vocii lor o orchestră întreagă, având o timbralitate și o sonoritate specifice, imposibil de confundat.

Jazz

soliștii de jazz folosesc cu preponderență două emisii de bază: vocea de cap fără aer, neimpostată (nonmetalică) și vocea de piept. În general, mai ales în jazz-ul clasic, trecerea de la o emisie la alta se face fără praguri sau fără ca această schimbare de emisii să se simtă, efectele vocale lipsesc cu desăvârșire, iar soliștii în general dezvoltă și improvizează în emisia favorită și în zona ambitusului, care îi pune cel mai mult în valoare (în general registrul acut și supraacut al vocii de cap la femei sau falsetto la bărbați). În improvizațiile mai moderne am auzit și voci care folosesc cu moderație efecte vocale precum aerul pe voce de cap (falsetto) sau vocal fry, efecte care se folosesc în general în combinație cu emisiile nonmetalice sau semimetalice.

Musical-ul

Aici avem două curente: musical-ul clasic și cel modern. Genul Musical este cel mai complex gen muzical deoarece în el se împletesc dansul, actoria și muzica. În genul clasic se folosește, în general, ca și în jazz trecerea de la emisia de piept la emisia de cap fără praguri cu o interpretare muzicală declamativă a textului (rostirea libretului foarte articulată). În Musical-ul modern însă, lucrurile se schimbă radical, aici folosindu-se toate emisiile vocale și toate efectele vocale pe care titularul rolului le deține. Numitorul comun al celor două stiluri de musical este bineînțeles rostirea prozodiei foarte teatral, cu o dicție impecabilă, tocmai ca textul să fie înțeles foarte bine.

Fado

este un gen interpretativ originar din Portugalia, cunoscut ca stil popular urban. Cu melodii melancolice și versuri triste, muzica fado transmite prin tonalitățile minore sentimente puternice de iubire și dor, cu trimitere la trecutul glorios al lusitanilor, la mare sau la viața grea a celor săraci. Dialogul dintre chitară și voce se îmbină perfect cu tragismul versurilor. Tehnic vocal se folosește emisia nazală în diferite nuanțe și ornamentațiile vocale (inflexiuni specifice portugheze) în armonii minore.

Rock

Pentru că intrumentalul în muzica rock este în general foarte aglomerat, distorsionat și amplificat, tratarea vocii trebuie să fie făcută în consecință. Exceptând zonele soft din anumite părți ale piesei, în rest tehnica vocală folosită în rock este extrem de metalică folosindu-se emisiile mixte de belt și nazal dar și poziția de twang și, în funcție de curentul rock abordat se folosesc anumite efecte vocale specifice genului. Există peste 200 de subgenuri ale rock-ului derivate din genuri ca rock and roll, rock, metal, punk și rock alternativ.

În funcție de subgenul abordat, dar și de predispozițiile vocale ale solistului, sunt folosite diferite emisii sau efecte vocale executate în diferite niveluri ale tractului vocal. Cele mai cunoscute efecte din muzica rock sunt: Fry scream, Fals cord scream, Death scream, Yell scream, Growl, Rattle, Distortion/Rasp, LowFry+Guttural, Grunt, High distortion+ fry, Fry scream în falsetto, Light aryepiglottic distortion cu aer sau fără aer, Pig squeal ( Fry+epiglottis), Black metal scream, Tunnel throat. Probabil mai sunt și altele sau se vor mai inventa și altele…

Muzica populară românească

În general se folosește emisia nativă a interpretului: vocea de piept, vocea de cap sau vocea nazală și se păstrează pe tot parcursul interpretării aceeași emisie vocală. În funcție de regiunea istorică, muzica diferă prin melodicitate, ornamentații specifice zonei sau ritm.

Muzica pop

Head voice, chest voice, nazal voice, belt voice, mix voice, neutral mode, curbing mode, overdrive mode, edge mode, twang, emisia de cap, emisia de piept, emisia nazală, emisia de siguranță sau emisia strigată, emisia mixtă, sunt toți termeni pe care îi cunosc și care definesc modalitatea prin care se poate emite un sunet. Fiecare Vocal Coach sau profesor de canto folosește poate diferit acești termeni dar important este să învețe artistul sau cursantul să execute corect toate cele patru emisii.

Cele 4 emisii vocale

Mai pe înțelesul tuturor sunt 4 moduri în care putem emite sunete cântate sau vorbite și prin execuția lor corectă putem fi cunoscătorii unei tehnici vocale sănătoase!

Dacă unii dintre voi cunoșteau termenii de voce de cap, piept, nazal sau belt, Cathrine Sadolin în tratatul ei Complete Vocal Tehnique redenumește termenii pentru cele patru emisii vocale în moduri: neutral, curbing, overdrive și edge. Sunt alte denumiri dar execuția modurilor sau a emisiilor vocale este bineînțeles, aceeași.

Toți artiștii cântăreți sau actorii ar trebui să fie familiarizați cu aceste terminologii dar și cu execuția corectă a acestor emisii!

Pentru fiecare emisie dintre cele patru am scris câte un articol pe care le puteți găsi pe blogul din pagina site-ului Școlii de canto Art Music Blog, în care am explicat în detaliu cum se execută corect aceste emisii, ce senzații trebuie să simțiți în timpul cantatului, care sunt caracteristicile lor sau ce ambitus se poate folosi pentru fiecare dintre ele și ce artiști cântă preponderent în aceste moduri.

Respirația

Am detaliat de asemenea cu explicații și exerciții într-un alt articol publicat pe blog.

Este extrem de important să știm cum să folosim mușchiul diafragmei pentru susținerea sunetului și a frazei muzicale dar și ce fel de respirație este folosită în cântat.

Efectele vocale

Efectele vocale se execută fie prin mișcarea laringelui așa cum este vibrato, fie prin alternarea rapidă a emisiilor chest-head și head-chest așa cum este break vocal și yodlerul sau prin închiderea și deschiderea rapidă a corzilor vocale, efect care se numește vocal fry.

Down slash, up slash, atacul de glotă, sunt, de asemenea, efecte vocale ce se folosesc pentru atacarea sunetului sau închiderea lui.

Luminozitatea sunetului

Ultimul capitol din tehnica vocală pop o reprezintă luminozitatea sunetului care, prin deschiderea gurii sau închiderea acesteia, printr-un simplu zâmbet pentru un sunet luminos, prin cupolarea sunetului sau închiderea gurii pentru un sunet închis (dark) sau cântatul cu maxilarele închise pentru un sunet agresiv se poate regla luminozitatea sunetului cântat.

În canto pop sau canto muzică ușoară, dar și în alte genuri muzicale precum jazz-ul sau musical-ul, muzica fado sau canto clasic, muzică populară sau rock se folosesc separat sau combinat toate cele patru emisii plus poziția de twang, iar printr-o abordare bună a tehnicii vocale, ele se împletesc perfect cu efectele specifice genului ales. Așa cum există trecerea de la voce de cap la voce de piept și invers cu care sigur sunteți familiarizați, așa există și alte schimbări de emisii: din nazal în belt, din piept în nazal, din nazal în cap, etc.

Secretul unei fraze muzicale frumoase constă exact în alternanța armonioasă a emisiilor vocale și folosirea efectelor într-o manieră estetică. Cine poate executa corect cele patru emisii separat, dar și alternându-le, poate spune că deține secretul interpretării și ușurința de a aborda un repertoriu bogat și de dificultate mare în orice stil muzical vocal.

Prin parcurgerea acestor etape: emisii, respirație, efecte vocale și luminozitatea sunetului veți fi deținătorii unei tehnici vocale complete și sănătoase. Informația, conștientizarea și execuția corectă a tuturor elementelor dar și cunoașterea anatomică a aparatului fonator sunt esențiale și stau la baza tehnicii vocale în orice stil vocal abordat.

Articole pe categorii

Ultimele articole

Share:

Share on facebook
Share on twitter