Cine sunt eu?
Mă numesc Mădălina Cârcotă, am 39 de ani, sunt artist liric la Filarmonica George Enescu și profesor de canto pop la studioul Art Music unde predau lecții elevilor mei.
Am început să cânt la 12 ani muzică ușoară la Clubul Elevilor din Focșani. Muzica devenind pentru mine o pasiune greu de stăpânit, mi-am dorit să încep s-o studiez într-un mod profesionist și de aceea m-am înscris la liceul de Muzică Dimitrie Cuclin din Galați, secția canto, la clasa Profesor Georgeta Pinghireac.
În 1994 am intrat la Academia de Muzică din Iași secția Canto principal la clasa Profesor Mioara Cortez, iar peste un an m-am transferat la Academia de Muzică din București la clasa Profesor Georgeta Stoleriu. Am avut trei profesori extraordinari care m-au îndrumat cu vocație să fac această meserie cu pasiune și mi-au format personalitatea, pregătindu-mă pentru ceea ce aveam să fac ceva mai târziu.
Încerc prin rândurile mele să îți răspund la întrebările la care încă nu ai găsit răspunsuri și să îți împărtășesc din experiența mea de profesor de canto pop.
De ce blog?
Aceast blog se adresează atât viitorilor interpreți cât și viitorilor profesori de canto pop. Așa că poți să-mi adresezi orice întrebare la adresa de e-mail mădălina@artmusic.ro sau să comentezi articolele mele de pe acest blog.
Putem discuta despre orice subiect legat de meseria unui interpret sau a unui profesor de canto, despre tehnici vocale, metode de predare, dicție, interpretare, mișcare scenică sau arta actorului, cum să fii un bun autodidact sau un bun profesor de canto, cum să înveți ușor o piesă sau de ce să alegem „meseria” de interpret vocal. Vom vorbi despre tehnici corecte de respirație, ce gen muzical este mai potrivit pentru vocea ta, despre vibrato, vocal fry sau cum să studiem o improvizație. Putem vorbi despre laringe (aparatul minune al cântăreților) sau dacă este bine să folosim glotă în timpul cantatului. Poți să-mi pui întrebarea „Dacă interpreții au voie să mănânce înghețată”? sau „Dacă în ziua concertului putem mânca alune”?
Vom vorbi despre emisiile vocale și despre combinațiile lor, despre exerciții de întreținere și igienă vocală, ambitus și dublă rezonanță (belt voice) și în general despre orice îți trece prin cap legat de muzică vocală și eu (sper!) să pot să-ți răspund.
Îți mulțumesc pentru că mi-ai citit rândurile și îți promit o călătorie interesantă în arta cantului! Let the music play!